miercuri, 24 noiembrie 2010
10. Vânătoarea de satane... [24.11.2010]
[Vânătorul:]
Pădure blestemată ascunsă-n mituri sumbre,
Venit sunt de departe. Sunt vânător de umbre!
Ca să-mi urmez destinul cu cel mai mare zel
Am sabia şi scutul si coiful de oţel,
Am murgul ce nechează cu coama-n vânt, sălbatic
Născut în altă sferă, crescut doar cu jăratic
Şi învăţat s-asculte decât la al meu glas
Să zboare ca furtuna, să meargă-ncet la pas.
Mi-e sângele fierbinte şi frica mi-e străină,
Sunt zeu şi mă consumă doar setea de lumină.
[Pădurea:]
Oh, voinic ce de departe ai venit să îmi vorbeşti,
Să omori a mele umbre, oare, este ce-ţi doreşti?
Ai bătut atâta cale. Ai zburat până-n văzduh.
Gândurile-ţi sunt curate dar eşti tulburat în duh.
Pieptul tău este de stâncă, braţele atât de tari
Armele te-ncredinţează ţie însuţi zeu să-ţi pari!
Dar nu vezi în noapte răul, nici pericolul ce vine
Căci din negrul întuneric ochi haini privesc spre tine.
În desişuri te pândeşte, vajnic, răul cel mai rău:
Te întoarce deci acasă căci nu vreau să-ţi fiu călău!
[Vânătorul:]
Ascultă! Ia aminte, tu codru chinuit,
Atunci când lupţi cu răul nu-i vreme de tocmit!
Am să mă bat chiar dacă tot Iadu-ar curge roi,
N-am să mă tem o clipă şi n-am să dau 'napoi!
Când m-or vedea călare necruţător 'nainte
Vor prinde grai de groază şi morţii în morminte
Căci voi răcni în luptă: "Curajul mi-e totemul!"
Am să alung tot răul şi-am să ridic blestemul.
Şi-atunci o lume-ntreagă va şti ca la-nceput
Că răul e puternic doar când te dai bătut.
[Satana:]
M-amuzi! Cu siguranţă nu eşti nici primul care
Dorind să-nfrângă răul 'şi-nalţă braţul tare.
Şi dintre cei ce firul vieţii-aici îşi curmă
Tu nu ai să te numeri nici printre cei din urmă.
Dar îţi ofer străine, în loc de-aprig război
O şansă să fi umbră, nemuritor ca noi!
Hălăduind prin noapte, ascunşi de tot ce-i drept
O să îmi laşi arvună doar sufletul din piept
Iar eu în desfătare am să te scald din plin,
Am să te-mbrac în slavă şi-am să te-mbăt de vin!
Priveşte dar, voinice, cum lumea e-n schimbare,
Onoarea şi curajul azi nu mai au valoare.
Tot ce păstrezi în tine, credinţa ta de preţ
La ei nimic nu-nseamnă. E demnă de dispreţ.
Dar eu îţi văd în suflet şi te-nţeleg străine:
Tu vrei să lupţi cu răul, pentru supremul bine.
Dar binele acesta e, oare, şi al tău?
Cine-ar putea să spună ce-i bine şi ce-i rău?
Cine-ţi vorbeşte-n minte? Oare de cine-asculţi?
Cine te mână-n luptă? De partea cui te lupţi?
[Vânătorul:]
Ce duh venit din Iaduri ca să-ţi posede ochii
Ai invocat, satano, de tine să m-apropii?
Ce cărţi demonizate, ce jocuri de cuvinte,
Ţi-au otrăvit gândirea, drăceşti învăţăminte?
În mintea ta nebună vrei să mă vezi căzând?
Chiar dacă-aş pierde totul eu sufletul nu-l vând!
Am să mă lupt de-a pururi cu răul care vine.
Tu ai să mori 'nainte să mă omori pe mine!
Şi de mă vor răpune, am să reînvii pe loc
Din propria-mi cenuşă, din apă şi din foc!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
ar trebui sa publici asta e o parte din rai si iad cat adevar si canta pasiune ai pus in toate aceste cuvinte god , felicitari foarte frumos , un nou Paunescu al acestor vremuri moderne
RăspundețiȘtergereIng si Iang...sau mai degraba vanatorul insetat de ing(lumina) si padurea hranita cu Iang(intunericul) ... O modalitate extrem de poetica, extrem de viitoare arta pentru vietile ce vor urma sa fie, de a expune acest inceput de lupta. Luminarea intunericului. Transformarea raului in bine... "Cine-ar putea să spună ce-i bine şi ce-i rău?"... Nu e posibil sa existe unul fara celalat... iar vanatorul de satane va ramane un nemuritor...
RăspundețiȘtergereSe pare că e tânăr vânătorul tău și încrezător în forța lui și în cauza pentru care luptă. Îmi place că nu și-a pierdut dimensiunea umană, se confruntă cu îndoieli și tentații, în spatele imaginii de erou pe care i-ai dat-o, la fel cum îmi place și duelul verbal dintre el și diavol. Nu știu cum ai făcut, dar poezia e de așa natură că te determină să empatizezi cu vânătorul, ca să nu mai vorbesc despre unele construcții care au un efect stilistic deosebit, cum ar fi "mă consumă doar setea de lumină".
RăspundețiȘtergereDe altfel, valorile pe care le reprezintă si le apără merită victorii pe măsură!
"Am să mă lupt de-a pururi cu răul care vine.'''suna asa de bine...iti da ceva speranta....
RăspundețiȘtergere...m-am gasit in situatia ingrata de a ma identifica mai mult cu argumntele satanei. Asta poate si pentru ca vanatorul este un idealist.. Oricum m-a prins treaba cu "Cine-ţi vorbeşte-n minte? Oare de cine-asculţi?
RăspundețiȘtergereCine te mână-n luptă? De partea cui te lupţi?" pentru ca...orice ai face nu sti intotdeauna care este resortul ce te impinge sa actionezi intr-o directie sau alta in viatza.
Geniale versuri..sper totusi sa ti le citeasca mai multi pt a fi apreciate la o scara mai larga.
Mda, frumos, dar trebuia sa spui povestea pana la capat, cum s-a intamplat cu adevarat, adica: eu il abordez pe vanatorul cel pripas cu tactici gen Satana si il conving sa mi-se alature in exclusivistul grup Satana & Friends, alaturi de care duce o viata fericita ...
RăspundețiȘtergerebai ma bucur ca cineva s-a hotarat sa le vaneze, ca prea sunt obraznice in ultima perioada:)))
RăspundețiȘtergereCine a scris-o?
RăspundețiȘtergereEu, în totalitate. Mi-am format acest obicei, de a posta doar texte originale.
RăspundețiȘtergereBravo!!Felicitari.
RăspundețiȘtergereO şansă să fi umbră, nemuritor ca noi! ...hm nice ;) bravo!
RăspundețiȘtergerefoarte bine..si multa bafta in continuare...ca talent exista mult!
RăspundețiȘtergereFrumoasa conversatie..:) felicitari daca tu ai scris-o:)
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru originalitate :P
RăspundețiȘtergereHmm..nice!!
RăspundețiȘtergereFoarte frumos. Bravo!
RăspundețiȘtergereFelicitari ;)
RăspundețiȘtergeresuperb:X
RăspundețiȘtergerefoarte frumos!
RăspundețiȘtergerefrumos dialogul....:)
RăspundețiȘtergereAi inspiratie :d
RăspundețiȘtergerefoarte dragut!!:)
RăspundețiȘtergereimi place cum scrii!
RăspundețiȘtergereNumai cand am citit titlul m-am inspaimantat :P
RăspundețiȘtergerefoarte tare,imi place...felicitari:D
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru postari!
RăspundețiȘtergereimi place! :d
RăspundețiȘtergereCiudat titlu:-ss
RăspundețiȘtergerefoarte dragut dialogul...
RăspundețiȘtergereFrumos dialog..:)
RăspundețiȘtergeremulta bafta in continuare!
RăspundețiȘtergereFoarte foarte dragut:)
RăspundețiȘtergereTare interesant
RăspundețiȘtergere:)ce dialog plin de cuvinte un pic usturatoare..:)
RăspundețiȘtergereFoarta faina, mi-a placut foarte mult :d
RăspundețiȘtergereinteresant!
RăspundețiȘtergereCe titlu` interesant!!:)
RăspundețiȘtergereSuperb! Mi-a placut foarte mult...poate se transforma intr-o carticica ceva :D
RăspundețiȘtergerescrii foarte frumos!
RăspundețiȘtergereCe intruchipeaza padurea si ce vanatorul?:)
RăspundețiȘtergerePădurea reprezintă societatea zilelor noastre așa cum o percep eu: coruptă, defectă, falimentară. Vânătorul este un justițiar perfect adaptat zilelor noastre: chinuit de un spirit de dreptate potrivit unor vremuri de mult apuse, complet datorită viciilor sale comforme cu realitatea în care trăiește, determinat să facă o schimbare, subiectiv în misiunea lui. Satana simbolizează atât răul suprem cât și cauza subiectivismului eroului. Vânătoarea, în sine, e un deziderat utopic.
ȘtergereAcum ca ai descris indetaliat, am inteles :)
RăspundețiȘtergerewau...ce comparatii! superb!
RăspundețiȘtergeresucces in continuare si continua s scri
RăspundețiȘtergereAr trebui sa lucrezi cu o editura cumva sa le publici...
RăspundețiȘtergereDin pacate este societatea in care traim..iar justitiarul din noi s a plafonat de mult..:(
RăspundețiȘtergeremajoritatea au tenta religioasa........de ce?
RăspundețiȘtergerePentru că identitatea religioasă e parte componentă a identității noastre!
ȘtergereAsta nu prea imi place :)
RăspundețiȘtergereIntr adevar dar multi nu mai respecta..nici religie nici traditie nici nimic..
RăspundețiȘtergereSuper versurile. Felicitari!
RăspundețiȘtergereAsa este, dar nu toti sunt la fel de credinciosi ;)
RăspundețiȘtergereEste frumos si corect ce iti place tie..ma bucur sa vad un om cu valori..:)
RăspundețiȘtergereinteresante versurile.daca ai vointa si vrei cu adevarat ceva o sa reusesti si o sa invingi raul
RăspundețiȘtergereAi imaginatie observ...mi-a placut foarte mult postarea ta!
RăspundețiȘtergereIn lumea asta raul predomina din ce n ce mai mult..
RăspundețiȘtergereperceptia ta legata de societatea din ziua de asta mi se pare foarte adevarata,de fapt stiu ca este asa.imi place cum ai scris,felicitari
RăspundețiȘtergereImi place foarte mult ca esti foarte realist..:)
RăspundețiȘtergereTrecem prin viata dorindu ne sa facem cat mai multi bani..si pe urma tot in 4 scanduri plecam..:)
RăspundețiȘtergereWow cata profunzime ...
RăspundețiȘtergereAm innebunit in bani..numai masini visam..si vacante..mie mi place mai mult o plimbare in parc..si o bere buna!!:)
RăspundețiȘtergereTrebuie sa ai putin din toate in viata .
RăspundețiȘtergereOmul este o fiinta lacoma si isi doreste din ce in ce mai mult oricat ar avea..inteleg vorba..intotdeauna e bine sa tintesti sus..dar cateodata e bine sa te multumesti si cu ceea ce ai..:)
RăspundețiȘtergereIdeea e ca trebuie sa stii knd sa te multumesti cu ce ai, si knd sa aspiri si sa lupti pt mai mult :)
RăspundețiȘtergereasteptam si poezii de iubire si mai vesele :)
RăspundețiȘtergereMi a placut mult poezia..si ceea ce imi place cel mai mult este ca esti original..:)felicitari!
RăspundețiȘtergereAstazi nici curajul de raspunde nu l mai avem..:)
RăspundețiȘtergereFoarte frumoasa poezia, si interesant mod de abordare .. Este o poezie foarte originala si se vede k ai pus mult suflet :) Felicitari !!
RăspundețiȘtergeresunt foarte frumoase poeziile dar asteptam de la tine mai multe :)
RăspundețiȘtergereSunt multe lucruri prezente in viata noastra care nu isi au locul printre noi cei ce pretindem ca suntem civilizati...
RăspundețiȘtergereMi a placut mult dialogul...este o poezie interesanta:)
RăspundețiȘtergereFoarte frumoasa poezia :) Am citit'o absorbita de actiunea implicata ! Felicitari !!
RăspundețiȘtergereinteresante viziuni!
RăspundețiȘtergereFoarte frumoase versuri are aceasta poezioara! Felicitari :)
RăspundețiȘtergereimi place viziunea ta...nice dialogul...felicitari
RăspundețiȘtergereFrumoase poeziile si profunde! Inspiratie sa faci cat mai multe!
RăspundețiȘtergerepersonificari, metafore figuri de stil in general foarte frumoase!
RăspundețiȘtergeredraguta poezia dar numele suna asa creepy
RăspundețiȘtergereFoarte frumoasa poezia...
RăspundețiȘtergereinteresanta creatia ta... imi place
RăspundețiȘtergereDraguta poezia :) Nu am inteles mare lucru dar am inteles esentialul :)
RăspundețiȘtergereTitlul este putin inspaimantator dar poezia imi place!
RăspundețiȘtergereimi place poezia :)
RăspundețiȘtergereo poezie foarte profunda,felicitari
RăspundețiȘtergereEste atat de profund, de frumos.. Imi place foarte mult ce ai scris !!
RăspundețiȘtergere@Transport marfa...este realitatea pe care nu reusim sa o vedem pentru ca avem preocupari mult mai lumesti si in plus ne este si frica sa oacceptam. Asta se intampla cu oamenii zi de zi: sunt ademeniti de partea raului cu nimicuri care conteaza doar aici, in aceasta lume...dincolo ne trezim...fara nimic, pentru ca ceea ce a contat, am vandut.
RăspundețiȘtergere