joi, 16 decembrie 2010

12. Să fiu om... [16.12.2010]

Lui Otte

[Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti.]
[Iartă-i, oricum...]

Oh, Doamne, câte s-au pierdut şi ce puţin ne-a mai rămas...
Ce am putea să mai salvăm acum, în cel din urmă ceas?
Ne osândeşte Pâinea Ta şi ne condamnă Sfântul Vin
Că-n inimile noastre mici dar încărcate de venin
Am încetat să mai iubim şi am uitat cum să visăm,
Ne-am făurit alţi dumnezei la care să ne închinăm.

[Dacă eşti bun oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse.]
[Fii bun, oricum...]

Noi îi privim avid în ochi şi ne minţim că ne privesc
Dar nu ne-ascultă. Nu ne vor. Au gură dar nu ne vorbesc.
În goliciunea minţii lor ca o oglindă ne reflectă
Gândirea noastră mărginită, perfidă, stranie, defectă.
De sus din nori, din înălţimi suntem pândiţi de negrii corbi
Care ne rup bucăţi din trup. Şi suntem muţi şi surzi şi orbi.

[Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi.]
[Construieşte, oricum...]

E noapte-adâncă. E-ntuneric; de pretutindeni mă-nconjoară.
Să mă învârt năuc prin beznă şi să aleg calea uşoară
Sau să caut în străfunduri, într-un colţ murdar de tină
Dragostea de mult uitată şi ascunsă de lumină?
Şi atunci când lumea-aceasta prea puţin putea-va crede,
Pentru cei ce sunt în noapte să fiu ochiul care vede!

[Dacă eşti cinstit şi sincer oamenii te pot înşela.]
[Fii cinstit şi sincer, oricum...]

Să aprind flacăra vie şi măreaţă a credinţei,
Să renască-n noi iertarea şi nobleţea suferinţei.
Să purtăm cu demnitate şi bravură-a nostre plângeri,
Pentru suferinţa noastră să fim geloziţi de îngeri.
Şi pentru aceia care simt povara cum îi frânge
Pentru toată-a lor durere să fiu lacrima ce plânge!

[Binele pe care îl faci azi, oamenii îl vor uita mâine.]
[Fă bine oricum...]

Suntem slabi. Suntem fantasme într-o lume idolatră.
N-avem inimă de carne, avem inimă de piatră.
Ne fălim pe dinafară dar în suflet suntem goi.
Dumnezeu nu ne aude... şi-a-ntors faţa de la noi.
Ne îndepărtăm; şi răul ca un fluviu ne irigă
Dar atunci când ne-om întoarce să fiu glasul care strigă!

[Dacă găseşti liniştea şi fericirea oamenii pot fi geloşi.]
[Fii fericit, oricum...]

Printre noi valul schimbării va umbla din uşă-n uşă:
Ne vom lepăda de sine şi smeriţi vom sta-n cenuşă.
Glasurile noastre toate le-om uni în cor de voci
Să fim auziţi de îngeri, de martiri şi de prooroci.
Şi când va răspunde Cerul citind psalmi din Cartea Veche
Celor care cred Cuvântul eu vreau să le fiu ureche.

[Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns.]
[Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum...]

Însă des încurc poteca obosit de cale lungă,
Deseori adorm în iarbă şi las noaptea să m-ajungă.
Aud voci care mă-mbie şi mă cheamă... dar nu vreau!
Îmi întind burdufuri pline de ambrozii... dar nu beau!
Îmi îmbrăţişez destinul: sunt un simplu muritor.
Sunt pierdut. Te rog ascultă când strig, Doamne, "Ajutor!".

[La urma urmei este între tine şi Dumnezeu.]
[N-a fost niciodată între tine şi ei, oricum...]


duminică, 12 decembrie 2010

11. Destul... [12.12.2010]

Sfâşietor cântec de jale
E taina pătimirii noastre,
Ascunsă-n inimi ferecate
Şi aruncate-n mări albastre.

Şi printre note joase, grave
Sunt intonaţii minunate,
Glasuri de îngeri care cântă
Note ce n-au mai fost cântate:

Sunt amintiri din zile albe
Gravate pe o tablă neagră.
Sunt ochii care plâng de-o viaţă.
Sunt lacrimi ce nu pot să şteargă

Tot ce a fost lăsat în urmă,
Tot ce mai stă-n calea uitării,
Jocul iubirii, drumul urii
Şi imnurile disperării.

Acum târziu e pentru suflet
Văd viaţa-n aburii lăptoşi.
Gloata nebună mă-nconjoară
Inapţi, ridicoli şi leproşi.

Fiece vorbă îmi măsoară,
Mi-ascultă fiece cuvânt.
Cu lanţuri aripile-mi leagă
Şi mă târăsc către mormânt.

Cum aş putea să-mi ridic braţul
Şi să lupt lupta ce-am luptat,
Când uite, Davide, cum tremur
În faţa marelui Goliat?

"Dărâmă, Doamne, munţi înalţi
Să cadă peste mine
Ca să ascund pe veci aş vrea
Sub stânci a mea ruşine.

M-au prins şi m-au încătuşat
Şi mi-au lovit obrazul,
M-au ponegrit şi m-au blamat:
Acesta mi-e necazul!

Ascultă suferinţa mea
Şi iartă-mi cutezanţa
Dar m-a zdrobit povara grea
Şi moartă mi-e speranţa!"

Nu vreau fără de ţintă paşii
Să îmi mai umble pe pământ:
Căci totul e deşertăciune,
Pustiu şi goană după vânt!

miercuri, 24 noiembrie 2010

10. Vânătoarea de satane... [24.11.2010]



[Vânătorul:]

Pădure blestemată ascunsă-n mituri sumbre,
Venit sunt de departe. Sunt vânător de umbre!
Ca să-mi urmez destinul cu cel mai mare zel
Am sabia şi scutul si coiful de oţel,
Am murgul ce nechează cu coama-n vânt, sălbatic
Născut în altă sferă, crescut doar cu jăratic
Şi învăţat s-asculte decât la al meu glas
Să zboare ca furtuna, să meargă-ncet la pas.
Mi-e sângele fierbinte şi frica mi-e străină,
Sunt zeu şi mă consumă doar setea de lumină.


[Pădurea:]

Oh, voinic ce de departe ai venit să îmi vorbeşti,
Să omori a mele umbre, oare, este ce-ţi doreşti?
Ai bătut atâta cale. Ai zburat până-n văzduh.
Gândurile-ţi sunt curate dar eşti tulburat în duh.
Pieptul tău este de stâncă, braţele atât de tari
Armele te-ncredinţează ţie însuţi zeu să-ţi pari!
Dar nu vezi în noapte răul, nici pericolul ce vine
Căci din negrul întuneric ochi haini privesc spre tine.
În desişuri te pândeşte, vajnic, răul cel mai rău:
Te întoarce deci acasă căci nu vreau să-ţi fiu călău!


[Vânătorul:]

Ascultă! Ia aminte, tu codru chinuit,
Atunci când lupţi cu răul nu-i vreme de tocmit!
Am să mă bat chiar dacă tot Iadu-ar curge roi,
N-am să mă tem o clipă şi n-am să dau 'napoi!
Când m-or vedea călare necruţător 'nainte
Vor prinde grai de groază şi morţii în morminte
Căci voi răcni în luptă: "Curajul mi-e totemul!"
Am să alung tot răul şi-am să ridic blestemul.
Şi-atunci o lume-ntreagă va şti ca la-nceput
Că răul e puternic doar când te dai bătut.


[Satana:]

M-amuzi! Cu siguranţă nu eşti nici primul care
Dorind să-nfrângă răul 'şi-nalţă braţul tare.
Şi dintre cei ce firul vieţii-aici îşi curmă
Tu nu ai să te numeri nici printre cei din urmă.
Dar îţi ofer străine, în loc de-aprig război
O şansă să fi umbră, nemuritor ca noi!
Hălăduind prin noapte, ascunşi de tot ce-i drept
O să îmi laşi arvună doar sufletul din piept
Iar eu în desfătare am să te scald din plin,
Am să te-mbrac în slavă şi-am să te-mbăt de vin!


Priveşte dar, voinice, cum lumea e-n schimbare,
Onoarea şi curajul azi nu mai au valoare.
Tot ce păstrezi în tine, credinţa ta de preţ
La ei nimic nu-nseamnă. E demnă de dispreţ.
Dar eu îţi văd în suflet şi te-nţeleg străine:
Tu vrei să lupţi cu răul, pentru supremul bine.
Dar binele acesta e, oare, şi al tău?
Cine-ar putea să spună ce-i bine şi ce-i rău?
Cine-ţi vorbeşte-n minte? Oare de cine-asculţi?
Cine te mână-n luptă? De partea cui te lupţi?


[Vânătorul:]

Ce duh venit din Iaduri ca să-ţi posede ochii
Ai invocat, satano, de tine să m-apropii?
Ce cărţi demonizate, ce jocuri de cuvinte,
Ţi-au otrăvit gândirea, drăceşti învăţăminte?
În mintea ta nebună vrei să mă vezi căzând?
Chiar dacă-aş pierde totul eu sufletul nu-l vând!
Am să mă lupt de-a pururi cu răul care vine.
Tu ai să mori 'nainte să mă omori pe mine!
Şi de mă vor răpune, am să reînvii pe loc
Din propria-mi cenuşă, din apă şi din foc!

joi, 14 octombrie 2010

9. LOST... [14.10.2010]

prietenului Mădălin.

Cu raze albe, calde încep să mă disip
În tremurat de valuri, în marea de nisip...
Privesc la jungla care mistere ocroteşte;
M-aş avânta-nainte. Dar oare ce m-opreşte?
Să stau docil pe plajă în corturi de nuiele
Şi să aştept răspunsul necunoştinţei mele
Sau temerar spre culme ca zmeul ce-l înalţi
Să zbor, să caut locul unde se-ascund ceilalţi?
Căci mintea mi-e-ncurcată, credinţa mi-e-n penumbră
Şi nu ştiu cin' se-ascunde în a statuii umbră.
O, de-aş putea fi liber, rătăcitor prin timp
Să pot întoarce vremea măcar un anotimp!
Cu bunătatea vie a anilor de flori
Am fi puţin mai veseli şi-un pic mai simţitori.
Atunci pe file rupte din scrieri din trecut
Am regăsi, probabil, tot ce era pierdut.

marți, 20 octombrie 2009

8. Frământări... [20.10.2009]

Dă-mi o mie de cuvinte să le-nşirui pe hârtie,
Dă-mi o inimă să simtă şi o mână să le scrie,
Dă-mi înţelepciune vie, dă-mi o minte să priceapă
Dă-mi un foc care să ardă făr' să-l stingă nici o apă.
Şi câtă iubire-n lume-am risipit fără măsură
Tot atâta pune-n mine, cea mai violentă ură.

Incantaţie de toamnă. Rugăciune disperată...
Când sătul sunt de lumină trec de partea-ntunecată.
Iar când entităţi divine, m-au lăsat în voia sorţii
Eu rămân pe drumuri singur tocmai la căderea nopţii.
Umbre reci mă înconjoară, prinse într-un dans sălbatic.
Paşii mei îi pun pe gheaţă, însă merg ca pe jăratic.

Sunt o inimă de carne, într-o stâncă de granit
Numărat, sunt sfert de secol, dar eu ştiu că-s infinit.
Am voinţa înarmată, prinsă-n cel mai crunt război:
Timpul meu merge-nainte, eu aş vrea s-o ia-napoi.
Tot ce-am învăţat în viaţă e că sunt neştiutor,
Cântărit am fost în cumpeni şi am fost găsit uşor.

Totul este doar viteză. Ca un vis trăiesc viaţa.
Ziua mea începe noaptea. Iară noaptea, dimineaţa.
Am rămas fără repere şi orbită mi-e cătarea,
Mi-e necunoscut meleagul, căci am rătăcit cărarea.
'Naintez pe Marea Moartă pe o plută de mahon...
Port cu mine-o vină mare într-un suflet de bufon.

Dă-mi o mie de cuvinte să le-nşirui pe hârtie,
Dă-mi o inimă să simtă şi o mână să le scrie.
Dar în cea mai mare pace mă cufundă Tu mereu
Şi-am să tac, căci în tăcere-am regăsit pe Dumnezeu.
Şi tot câtă ură-n lume-i risipită în neştire
Tot atât de multă-n mine pune, Doamne, doar iubire!

miercuri, 30 septembrie 2009

7. ZooM MasterCARD... [30.09.2009]

O pungă de cornuri cu unt ca să ţină de foame: 1.09 €. Două cutii de energizant în caz că mi se face sete (şi când e vorba de energizant, întotdeauna mi se face sete): 1.12 €. Un pix şi câteva coli albe pentru însemnări ~ 0.50 €. O după-amiază tihnită petrecută pe o stâncă la poalele Alpilor în care să mă bucur de linişte şi de lucruri mărunte: de nepreţuit. Există lucruri ce nu pot fi cumpărate, pentru celelalte, însă, există banii cu care am venit din ţară şi care sunt pe cale să se termine...

sâmbătă, 16 mai 2009

6. Înger decăzut... [16.05.2009]

În negrul nopţii stă un zeu
Slăbit şi respirând cu greu,
Proscris, din ceruri alungat
Şi judecat şi blestemat,
Cu lanţuri de pământ legat
Ca Prometeu.

Uitat şi pedepsit pe veci,
Rătăcitor eşti pe poteci
Cu sufletul împovărat.
Şi chipul tău întunecat
Brăzdat îţi e în lung şi-n lat
De lacrimi reci.

Iar ochii tăi ca de strigoi
Acum sunt stinşi. Sunt trişti şi goi.
Şi aripile-s de prisos,
Din ce erau, penet frumos,
Mai rău te dor, te trag în jos
Şi-atârnă în noroi.

Viaţa asta-i chin nespus
Atunci când eşti căzut de sus.
Îţi aminteşti cum peste Rai
Stăpân a toate tu erai,
Iar vremurile când domneai
Acum s-au dus.

Porneşti pe-un drum necunoscut.
Eşti orb acum. Şi surd şi mut.
N-ai pavăză şi arme noi,
Nu te mai lupţi printre eroi,
E dusă vremea de război,
E doar trecut.

Străin, prin lume călător
Îţi plânge inima de dor.
Nimic nu ai din ce-ai avut.
Nimic nu şti din ce-ai ştiut.
Eşti doar un înger decăzut
Şi nefolositor...