4. Ce ţi-am adus, iubito, de la mare... [05.05.2009]

Dau soarelui de dimineaţă dreptul de a mă privi în faţă. Ca un copil zâmbesc spre cer, păşesc peste nisipuri şi rătăcesc stingher. Din larg, cu val după val, marea se urcă agale pe mal. Culeg în palme lucruri mici, fără valoare. Le voi aduce acasă şi ţi le voi pune la picioare.
Mereu să-ţi amintească de-a Mării Negre vrajă, eu ţi-am adus, iubito, o piatră albă de pe plajă, un ciob de sticlă verde, o scoică albă-ntreagă şi lângă scoica albă, o altă scoică neagră, o piatră transparentă, una portocalie, vreo 4 melcişori cu găuri mici în cochilie şi încă o pietricică albă ca sarea, un melc mare, în care se aude, sălbatică, marea, un picior de crab, o monedă oxidată, o bucată de scoică frumos colorată... Ţi-am adus mirosul de alge plutitoare, ţi-am adus o fărâmă de cer albastru legată cu o rază de soare. Ţi-am adus poveşti de pe tren, despre nopţi nedormite, despre focuri pe plajă şi despre strune vrăjite. Ţi-am adus poveşti despre zi şi poveşti despre noapte dar ţie îţi place, cel mai mult dintre toate, că m-am adus pe mine-napoi să îţi zâmbesc, să te strâng în braţe şi să-ţi spun "te iubesc"!